Cu mare întârziere, am reuşit să termin şi postarea despre supervacanţa noastră de anul acesta. Aş vrea să am mai mult timp pentru blog, mi-e dor să gătesc, să fotografiez şi să postez. Dar nu mai reuşesc atât de des ca înainte să rup timp pentru a mă dedica acestei iubiri. Dacă sunt sigură de un lucru, acela este faptul că nu voi înceta nicicând să scriu, să gătesc şi să fotografiez. Poate că în ultima vreme responsabilităţile sunt mult mai mari decât în trecut, poate că viaţa mea a prins un ritm frenetic, poate că în momentele libere singurul lucru pe care îl doresc este să petrec timp cu omul de lângă mine, dar nimic din toate astea, şi nici măcar toate împreună nu reuşesc să mă facă să îmi iau gândul de la colţul meu de pace interioară, de la blogul meu scump. Cam nostalgic începutul asta de toamnă, dar soarele nu prea se arată de câteva zile, şi cine mă cunoaşte, ştie cât mă influenţează lucrul ăsta. Astăzi am ales să mă scufund în fotografii. Fotografii calde, însorite, cu cer albastru şi obraji bronzaţi, cu briza marii in faţă şi emoţia necunoscutului. Cu familia mea. <3 Mi-e dor de voi… Îmi permiteţi să dau un sfat ? Dacă puteţi, călătoriţi, oameni buni ! Călătoriţi, nu va închideţi într-un resort/hotel/plajă, an de an. Viaţa e făcută din experienţe, amintiri şi relaţii cu oamenii. Iar amintirile sunt singurul lucru care ne va rămâne, într-o zi. Şi acum, haideţi să ne încălzim puţin ! :)

Am zburat în România, de unde am pornit la drum, cu maşina, ca în fiecare an, alături de sora mea şi de cele două nepoate. La un moment dat, ni s-au unit şi alţi prieteni. Ahh, cât de frumos a fost !

Am inceput aventura Veliko Tărnovo, un oraș în Bulgaria, reședință a regiunii cu același nume. Mai este cunoscut ca find „Orașul Țarilor”. Orașul se afla pe malul râului Iantra fiind capitala Țaratului vlaho-bulgar între anii 1185-1393. Totul este “ieftin şi bun” aici. : ) Pe parcursul vacanţei, deseori ne-a fost dor de caracteristica asta. : ) După ce am vizitat cetăţi, mănăstiri, monumente şi magazine de suveniruri îndeajuns pentru gusturile surorii mele, am plecat mai departe. : )

Mai precis, la Ohrid, un oraş din Republica Macedonia, care face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO. Şi pe bună dreptate, vă pot spune !

Acestea sunt faimoasele perle de Ohrid, care de fapt şi de drept nu sunt perle culese din scoică. Există o reţetă secretă, moştenită din moşi strămoşi, să zicem aşa, pe care o cunosc doar trei familii din Ohrid. Ei topesc sideful unor scoici, îl amestecă cu diverse substanţe naturale, evident secrete, dau forma finală, şi obţin aceste splendide perle. Pentru a obţine perle albe sidefate, ei adaugă un strat de sidef prelucrat din solzii unui peşte ce trăieşte în lacul Ohrid, nu mai ştiu dacă şi el e tot secret, dar mie îmi place tare mult treaba asta secretoasă şi perlele de Ohrid. : )

Nu am putut să nu vizităm şi aici toate bisericile şi mănăstirile, bineînţeles. Again, sora preacuvioasă şi preacurioasă, căreia vreau să îi mulţumesc pe această cale, pentru că dacă aş fi căzut pradă comodităţii sau drumurilor şerpuite, nu tocmai într-o relaţie de iubire cu răul meu de maşină cronic, mi-ar fi părut tare rău ! : ) La Biserica Sf. Naum (incredibil de frumoasă şi cu o privelişte de vis) am văzut păuni la tot pasul. Chiar la tot pasul. A meritat răul de maşină. : ) Lacul de mai jos este în apropierea bisericii. Aş fi putut rămâne acolo să admir toată frumuseţea asta muultă, dar muuultă vreme.

Mai jos vedeţi Biserica Sf. Ioan Kaneo, una dintre cele mai frumoase din Ohrid, care este printre altele faimos pentru faptul că are câte o biserică pentru fiecare zi a anului, mai precis frumoasa cifra de 365. Această nestemată stă mândră, pe o stâncă, pe marginea lacului. Este simbolul Ohridului, şi cred că merită din plin titlul acesta. Vederea de acolo este nepreţuită !

Ohridul mai este faimos şi pentru păstrăvul lacului, pe care nu am putut să nu îl încercăm în diferite versiuni. :) Aici, pe malul lacului, domnişoara ne servea cea mai minunată supă de păstrăv, ever. Îmi va fi greu să o uit, trebuie să văd cum fac să o reproduc, iar voi veţi fi primii care vor afla asta. : ) Ahh, sunt multe, prea multe fotografii, şi îmi pare rău că nu pot să vă arăt măcar câte 30 din fiecare loc pe unde am ajuns. Nu s-ar mai încărca pagina în veci… Dar să ne mutăm mai departe. Am trecut prin Albania, de unde pot să vă spun doar că am văzut câte o spălătorie auto pe cap de locuitor. Una pe stânga, una pe dreapta, zeci de km. : ) Şi în proporţie de 90 %, Mercedes-uri vechi. Şi când spun vechi, nu glumesc. Cei mai avuţi au Mercedes-uri noi, însă. : ) Ca să ajungem în Sudul Italiei, la Brindisi mai exact, a trebuit să luăm feribotul din Vlore. Unde toate maşinile treceau liniştite, numai pe-a noastră au urcat-o pe rampă, au controlat-o cu micro camere în portiere, în roţi, sub capotă, sub banchete, cu câinele anti-drog, cu tot ce vreţi. Cred că am părut tare periculoase trei femei şi un copil. Am aşteptat două ore să plece feribotul, după care a urmat o călătorie de vreo 5 ore, din care ultima oră a fost ucigaşă. Se simţeau rău trei sferturi din pasageri, inclusiv noi. Greattt !! : )

Am cam răsuflat uşurate când ne-am văzut ajunse în Italia. : ) Mai sus vedeţi imagini din Ostuni, numit şi Oraşul Alb, care văzut de la distanţă, e o splendoare. Odinioară, absolut totulul în oraş era văruit/vopsit în alb. Ostuni se mai laudă şi cu cea mai curată mare de pe teritoriul Italiei. În timp ce povestesc, îmi dau seama câte nu v-am arătat, dar nu vreau să fie o postare infinită, totuşi. Iată-ne ajunse şi în Alberobello (Puglia), care datorită complexului de 1.000 de trulli (“trullos” însemnând “cupola” în limba greacă), este recunoscut de UNESCO ca fiind patrimoniu mondial. Trulli sunt clădiri rotunde, cu acoperiş conic, construite printr-o metodă medievală, adică fără folosirea niciunui tip de liant. Pereţii sunt văruiţi în alb, iar acoperişurile sunt adesea pictate cu simboluri religioase, păgâne şi magice. Oraşul Alberobello a început să se dezvolte doar din 1635 datorită contelui Giangirolamo, care a vrut să creeze o regiune feudală independentă. Pentru a evita plata taxelor regale pentru case noi, el a ordonat construirea caselor folosind doar piatră. În cazul inspecţiei regale, se îndepărta o piatră de la baza acoperişului, după care, aparent, nu mai rămânea decât un morman de pietre. Reconstrucţia era relativ uşoară, odată cu terminarea inspecţiei.

După o zi în care ne-am bucurat de toată frumuseţea aceasta, a urmat una în care ne-am bucurat de alt gen de frumuseţe. Zoo Safari ! : ) E şi zoo, e şi safari, pentru că intri cu maşină personală şi parcurgi un traseu, unde animalele sunt în libertate. Nu prea erau violente, dar am avut şi momente pline de adrenalină, trebuie să recunosc. : )Girafele au fost prea tari… Au mâncat 1 kg de biscuiţi numai de la noi. : )

Mi-e de-ajuns doar să mă gândesc la spectacolul de la delfinar, şi mă trec fiorii (tot la zoo safari). Un show cum rar se văd ! Recomand insistent ! De aici ne-am îndreptat către Coasta Amalfi, unde am stat aproape o săptămână, şi unde mi-am lăsat jumătate din inimă…

Şi mai mai că îmi lăsăm şi un rinichi, văzând că în Capri costă 7 euro o sticlă de apă. : )

Positano- frumos, frumos, frumos…     Fiordul Furore şi minuscula sa plajă, sunt cunoscute în toată lumea datorită campionatului de sărituri de la înălţime, care se ţine aici în fiecare an, în luna August. Podul care trece peste fiord are 28 m iar săriturile de aici sunt spectaculoase. Capri… Cum să aleg doar câteva fotografii ? Îmi e imposibil, aşa că o să vă arat multe imagini din Anacapri şi Capri.       Acesta este faimosul drum al lui Krupp (Via Krupp, zis şi cel mai frumos drum din lume, şi cred că e de înţeles de ce, văzând toată frumuseţea din jur ) care şerpuieşte în munte pe mai bine de un kilometru până aproape de Marina Piccola.  Aici avem doi din cei trei Faraglioni ( Faraglione di mezzo, Scopolo şi Stella, cu înălţimea de 81, 104, respectiv 109 metri). Pe stânci se găseşte o colonie de şopârle albastre, o specie foarte rară de reptile.  Puteam să nu urcăm în Anacapri pe muntele Solaro, cu telescaunul ? Bineînţeles că nu ! : ) Frumos de-ţi taie respiraţia ! Nu ştiu cât de bine se înţelege din imagini, dar eram sus. Foarte sus ! : ) Vreau inapoi !! Oare cum e să te trezeşti cu priveliştea asta în fiecare dimineaţă ? Unii chiar fac asta…  Spre Villa Cimbrone…

Tempio di Bacco

Antica şi fascinanta Villa Cimbrone cu istoria sa controversată; un amestec de stiluri şi epoci, elemente etnice şi culturale, antichităţi şi suveniruri din călătorii exotice.

Grădina este luxuriantă, plină de statui, temple, fântâni, epigrafe şi grote naturale, şi culminează cu spectaculoasa Terasă a Infinitului care oferă o panoramă impresionantă. Iar dacă Gore Vidal nu a ezitat să o definească “cel mai frumos din lume”, eu nu pot decât să confirm şi să insist obsesiv să mergeţi să o vizitaţi, dacă ajungeţi în Sudul Italiei.

A urmat drumul spre Napoli. În prima zi am vizitat Pompei. Oraşul desfrâului.  În anul 79 după Hr., vulcanul Vezuviu a erupt, îngropând totul în cenuşă şi omorând peste 20 000 de oameni, prezervând acest oraş antic în detaliu. Romanii au preluat controlul asupra Pompeiului în jurul anului 200 i.Hr.

Este un sit arheologic şi un muzeu în aer liber, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Aici puteţi vedea cum au trăit oamenii acum 2000 de ani.  Au fost găsite 48 de trupuri mumificate, din care 31 perfect conservate, ca cel din fotografia de mai jos.

Impresionant…Se poate distinge până şi suferinţa de pe chipul său…

Cineva a spus odată: „Vedi Napoli e poi mori!“  Să fie de vină istoria sa impresionantă, să fie castelele, monumentele şi catedralele sale ? Să fie pizza de vină ? Să fie de vină acel ceva care a inspirat artiştii de-a lungul istoriei ? Eu cred că e de vină avalanşa de contradicţii care îl caracterizează.

SpaccaNapoli – acest drum este numit aşa deoarece împarte oraşul în două jumătăţi. Este un drum lung şi drept de 2 km lungime şi 6 m lăţime, presărat cu buticuri şi băruleţe. Pe ambele părţi ale străzii se întind alei înguste. Aici locuiesc cei ce fac parte din clasa muncitoare a oraşului.

Dacă acum te plimbi pe o stradă cu magazine de lux, în secunda următoare poţi intra pe o străduţă unde vei cunoaşte cele mai obscure laturi ale acestei ţări. Napoli este o experienţă contradictorie, ca o lupta eternă între frumos şi urât, între bine şi rău, între artă supremă şi kitchs, între apogeu şi decădere.

Şi iată-ne ajunse în Oraşul Etern, Oraşul celor Şapte Coline, La Dolce Vita… Roma. Ahh, incredibilul Colloseum unde se respiră istorie.

  Eu. :)

Şi-apoi Vaticanul.

Acest altar… Cuvintele sunt de prisos…

Basilica San Pietro

După Roma a urmat drumul spre Nord. Spre casă. Am stat câteva zile în La Spezia, un încântător punct strategic pentru a vizita Cinque Terre.

Cinque Terre sau „Cele Cinci Pământuri”, sunt cinci satuce pitoreşti, situate pe coasta stâncoasă a Rivierei Italiene, care stau neclintite, ţinând la distanţă modernitatea şi ritmul de viaţă haotic al zilelor noastre.

Aceste spectaculoase aşezări se întind pe parcursul a 11 kilometri. Localnicii ţin mult la tradiţie, astfel încât până nu demult nici nu concepeau căsătoriile cu cineva din afara localităţii. Zona coastei şi inclusiv cele cinci sate fac parte din Patrimoniul Unesco.

De aici, am pornit spre casă, cu un bagaj uriaş de amintiri frumoase, dor, dorinţa de-a revedea totul, dar şi de entuziasm pentru noile proiecte şi schimbările pe care le-a adus toamna. Va îmbrăţişez cu tot dragul din lume. Pe curând,

Ana