M-am întors. Și mi-a fost dor de voi! Mi-a lipsit atât de mult să fiu aici…
PLEASE SCROLL DOWN FOR THE ENGLISH VERSION
A trecut mai mult timp decât aș vrea să recunosc, și în acest timp s-au întâmplat multe, bune și rele… Multe lucruri pe care n-aș fi crezut vreodată că aș avea puterea să le suport, fizic, psihic și emoțional. În perioada asta în care am lipsit, am călătorit mult, am numit “acasă” alte țări și alte orașe, rând pe rând, fără să înțeleg de ce nu mă simt acasă nicăieri. Acum 2 ani mi-am pierdut tatăl și apoi alte persoane dragi, într-un șir de tragedii. Oameni prea tineri să plece de lângă noi… Sunt independentă aproape dintotdeauna, și totuși nu m-am simțit adult până în ziua în care am rămas fără tată. E un sentiment ciudat, te simți vulnerabil și neajutorat, oricât de puternic credeai că ești. Simți că nu mai ai la cine alerga pentru ajutor, chiar dacă nu făceai asta în viața ta de adult, și chiar dacă ai alți oameni dragi în jurul tău. E confortabil să știi că poți să faci asta, iar când îți este smulsă această posibilitate, CREȘTI. Copilul din noi care are nevoie de umbrela de protecție a tatălui, rămâne descoperit, în furtună. Dar tata m-a învățat să nu mă tem de nimic. Sunt neînfricată datorită lui, știu asta pentru că îmi amintesc lucrurile pe care mi le spunea când aveam câțiva ani, și știu cum le-am purtat cu mine toată viața și m-au definit din punctul asta de vedere. Voi cei care aveți copii, încurajați-i ! Fiți prezenți în viețile lor, spuneți-le că pot face orice, că merită, că sunt inteligenți și puternici ! Funcționează în ambele sensuri.
Apoi am avut probleme de sănătate. Au fost luni întregi de spitalizare, operații, eșecuri, dubii, durere fizică interminabilă și inimaginabil de intensă, disperare și speranță. Dar așa am ajuns să îmi descopăr limitele, puterea, dorințele, așteptările, și am realizat ce dar fragil este viața noastră. Atât de scurtă și prețioasă… În momentele acelea am decis să nu mai pierd nicio secundă în plus făcând lucruri care nu mă fac fericită. Aceste renunțări pot fi foarte grele, însă nimic nu este imposibil. Totul este trecător. Și durerea trece, oricât de puțin probabil vi se pare asta atunci când treceți prin ea. TRECE. Putem reîncepe oricând să TRĂIM, să avem încredere că totul va fi bine, să ne urmăm visele, să ne arătăm personalitatea, să avem curaj să fim noi înșine, și nu doar o mică parte din ceea ce suntem cu adevărat. Pentru că viața poate fi atât de frumoasă ! Și in general avem nevoie de lucruri simple pentru a fi fericiți. A trebuit să trec prin toate astea să pot înțelege cu adevărat ce îmi doresc si ce contează de fapt pentru mine. Am avut nevoie de multă psihoterapie pentru a ieși întreagă din abisul asta. În sfârșit AM ÎNȚELES lucruri pe care nu le înțelesesem înainte. Am înțeles “de ce”. A fost nevoie să trec peste obstacole și greutăți pentru a învăța singură aceste lecții, pentru a avea această trezire spirituală. Am început să fiu în conexiune cu Universul, să privesc totul altfel, să fiu altfel, să simt altfel. Să mă înțeleg, să mă regăsesc și să fiu receptivă la tot ceea ce mă înconjoară. Toate experiențele m-au condus în acest punct, unde sunt puternică, fericită, liniștită, sănătoasă fizic și psihic, unde SUNT BINE. Unde simt că e corect să fiu și unde am teren fertil pentru a crește.
Am continuat să lucrez ca și graphic designer în toți acești ani, lucru pe care îl iubesc, însă asta mi-a ocupat toata viața, până să înțeleg că e timpul să mă întorc și aici, acasă. Aici, unde totul a început. Acest blog este mai mult decât un blog culinar pentru mine. Nu a fost niciodată doar asta, mai ales datorită oamenilor cu care am interacționat aici de la bun început, și datorită prieteniilor care au pornit aici, dar au rămas în timp. În acești ani în care am lipsit, am primit mii mesaje de la voi și ăsta a fost motivul pentru care nu am închis niciodată blogul, pentru că am știut mereu că mă voi întoarce într-o zi. Pentru că și mie mi-a fost dor de voi. Unii dintre voi îmi sunteți alături de 10 ani, de la începutul blogului. 10 ani… Am încercat să scriu această postare de multe ori, și mereu mi-a părut prea tristă, prea nepotrivită. Am tot încercat să scriu ceva mai vesel și dinamic, dar am înțeles că nu ar fi cinstit să pretind că totul a fost bine (când de multe ori nu a fost) și sper să nu vă întristeze mesajul acesta, pentru că nu este doar despre durere și tristețe, ci și despre renaștere, speranță și fericire. O să revin cu rețete noi, cu mâncare bună, jurnale de călătorii, cu video rețete, cu lucruri frumoase și cu vești despre mine. Mi-ar face o imensă plăcere să ne auzim aici în comentarii, sau pe rețelele de socializare, să schimbăm păreri și rețete. Mai jos găsiți linkurile către pagina de Facebook, unde suntem aproape 20.000 de prieteni si către cea de Instagram care este nou nouță. Abia aștept să ne auzim și acolo !
I’m back.
And I missed you ! I missed a lot being here… It took more time than I’d like to admit, and during this time, many things happened, good and bad… Many things I would have never believed I have the strength to endure, physically, mentally and emotionally. During this time I traveled a lot, I called “home” other countries and cities, one by one, without understanding why I don’t feel at home anywhere. Two years ago I lost my father and then other loved ones, in a series of tragedies. People that were too young to leave us… I am independent since I can remember, and yet I didn’t feel like an adult until the day I lost my father. It’s a weird feeling, you feel vulnerable and helpless, no matter how strong you thought you were. You feel like you have no one to ask for help, even if you have other loved ones around you. It is comforting to know that you have a father to rely on, and when this is taken away from you, YOU GROW UP. The child in us who needs their father’s umbrella of protection remains uncovered in the storm. My dad taught me not to be afraid of anything. I am fearless because of him, I know this because I remember the things he used to say to me when I was a kid, and I know I have carried his words with me with me all my life and they have shaped my personality. If you have children, please encourage them! Be involved in their lives, tell them that they can do anything, that they’re worthy, that they are intelligent and strong! It works both ways.
Then I had health issues. There were months of hospitalization, surgeries, failures, doubts, a lot of constant and horrendously intense pain, despair and hope. But that’s how I came to discover my limits, my strength, my desires, my expectations, and realized how fragile our life is. So short and precious… In those moments I decided not to waste a single second more doing things that don’t make me happy. Letting go of the things we know can be very difficult, but nothing is impossible. Everything is fleeting. And the pain goes away, however unlikely this seems when you go through it. Everything heals. We can start fresh anytime, if we trust that everything will work out eventually, if we follow our dreams and show our personality, if we have the courage to be ourselves, and not just a small part of what we really are. Because life can be so beautiful! And we need such simple things to be happy… I had to go through all this to really understand what I want, what really matters to me. I did a lot of psychotherapy to get out of this dark place, and that helped tremendously. I now UNDERSTAND many things I had not understood before. I needed to overcome obstacles and difficulties to learn these lessons by myself, to have this spiritual awakening. Now I feel aligned with the Universe, I see everything differently, I understand myself better, I am more receptive to everything that surrounds me. All these experiences led me to this point, where I am strong, happy, at peace, physically and mentally healthy. I’m in a good place now, a place where I can grow stronger and happier.
I have continued to work as a graphic designer for all these years, which I LOVE, but this took over my life, and now I know it is time to return home. Here, where it all started. This is more than a food blog for me. It was never just that, especially because of the people I interacted with from the very beginning, and because of the beautiful friendships who started here, and have stood the test of time. In these years I received thousands of messages from you, and that was why I kept the blog, because I always knew that I would come back one day. Because I miss you too. Some of you have been with me for 10 years, since the beginning of the blog. 10 years… I’ve tried to write this post many times, and it has always seemed too sad, too inappropriate. I have always tried to write something more cheerful and dynamic, but I understood that it would not be fair to claim that everything was fine (when it often wasn’t) and I hope this post won’t make you sad, because it is not just about pain and sadness, but also about rebirth, hope and happiness. I’ll come back with new recipes, good food, travel diaries, video recipes, beautiful things and news about me. It would be a great pleasure for me to hear from you here in the comments section, or on social media, to exchange opinions and recipes, or just to say hi. Here you have the links to the Facebook and Instagram pages. Can’t wait to see you there !