Sütlaç / Budincă de orez otomană

Sutlac 1

Sütlaç-ul este o budincă de orez născută într-un saray otoman, undeva între 1299 şi 1922. Nu, n-am inventat noi orezul cu lapte, aşa cum nu am inventat nici rahatul şi nici sarmalele, dar să le fie sufletele în rai acelor bucătari cărora le-a venit în minte să le facă. Dar într-o perioadă atat de înfloritoare în care au stăpânit o jumătate din lume, ma gândesc ca nu prea aveau ce face altceva decat picturi în miniatură, plantat lalele si inventat mâncaruri. *__* Ador istoria otomană, veţi rămâne vrăjiţi dacă începeţi să citiţi cărţi pe tema asta. Peste cateva luni o sa aveti parte de un tur virtual complet, va promit ! *__*

sutlac 2

Ingrediente: 

1 litru lapte 

1 litru apă 

130 g orez cu bob scurt 

200 g zahăr 

75 g (3 linguri pline) amidon de orez sau porumb 

esenţă de trandafiri sau vanilie 

flower 5

Mod de preparare: 

Fierbem orezul intr-un litru de apă cu un praf de sare, la foc domol, până absoarbe cam toată apa.  Turnăm laptele amestecând uşor, apoi adăugăm zahărul. 

Continuăm să amestecăm până începe să fiarbă.  în momentul în care a dat primul clocot, dizolvăm amidonul în 50-80 ml apă. 

Luăm câte o lingura de lapte din oală şi temperăm apa cu amidon, până devine călduţă . 

Turnăm câte puţin peste lapte, amestecând încontinuu, încă 1-2 minute, apoi oprim.  Acum e momentul aromei.

Dacă nu avem apă de trandafiri putem pune vanilie sau coajă de lămâie.  Amestecăm să se combine aroma, apoi cu un polonic, turnam în forme clătite şi scurse. 

Dăm la frigider şi lăsăm cel puţin 3-4 ore, până se întăreşte, apoi servim presărând scorţişoară, sau cum am făcut eu, puţină coajă de portocală deshidratată. 

sutlac 3

Foarte bună este şi variantă la cuptor, dar am sărit peste partea asta din lipsa de timp. 

Se face aşa: punem budinca în forme rezistente la căldură, apoi punem formele intr-o tavă în care punem apă astfel încât să ajungă măcar până la jumătatea formelor. 

Dăm la cuptor la 180-200°C timp de 15 minute, până se flambează şi stratul de deasupra e caramelizat, aproape negru. Aia e partea cea mai bună din toată povestea, va asigur ! *__*

Va doresc o primavara vesela si plina de iubire!

flower 3

Afiyet olsun !

(Visited 2,583 times, 1 visits today)

14 Comments

  1. Mihaela March 3, 2012 at 5:47 am

    Ana Maria, budinca este buna, dar pozele sunt excelente! Imi place foarte mult prima :) Crezi ca ar merge niste apa de trandafiri in budinca asta? :)

  2. Antonina March 3, 2012 at 6:39 am

    Superbe poze !! O primavara minunata si tie !

  3. Emily March 3, 2012 at 7:19 am

    oh, ce frumusete, ce deliciosenie … imi plactare, tare mult si budinca si fotografiile … superbeeeeeee
    pupicei si primvara frumoasa si tie scumpa mea! xoxo

  4. Andreea-Elena C. March 3, 2012 at 11:05 am

    super pozele! super reteta, imi place enorm de mult budinca, si daca e otomana si mai mult, cel mai mult in Turcia cat am stat mi-au placut dulciurile si mancarurile cu carne … dar si ceaiul! :*

  5. Inna March 5, 2012 at 6:47 pm

    Pozele sunt incredibile! Stiu ca ar fi trebuit sa vorbesc despre budinca, dar pozele m-au fascinat. Buna si budinca! O primavara minunata iti doresc!

  6. Anonymous March 5, 2012 at 7:30 pm

    Oh Ana,
    L-am facut aseara,varianta la cuptor… Minunat, absolut minunat.

    Multumesc inca o data pt idei (sincer iti spun, am pregatit destule mese cu retetele tale ;)).

    Cumult drag,
    Iulia

  7. Ana Maria Ciolacu March 5, 2012 at 9:24 pm

    @MihaelaBuna scumpa ! Multumesc, esti o draguta. Pai faza cu apa de trandafiri nu am inteles-o bine. :) Apa de trandafiri e trecuta in lista de ingrediente… :) Sau ti se pare ca nu ar merge? Fiindca asa e nascut Sütlaç-ul, cu apa de trandafiri in el. :) Acum nu am, dar peste 2 luni o sa am sigur! :)))
    Te pup !
    xoxo

  8. Ana Maria Ciolacu March 5, 2012 at 9:45 pm

    @EmilyMerci mult, Emily, draga mea ! <3<3<3 O primavara minunata si tie !
    xoxo

  9. Ana Maria Ciolacu March 5, 2012 at 9:47 pm

    @Andreea-Elena C.Ma bucur ca avem aceleasi gusturi. :) Mancarea turceasca e magnifica, la fel ca si dulciurile ! :) Dar ceaiul e cel mai bun cand il bei proaspat facut, in casa. Daca e cu aroma de bergamota sau cu 2 cuisoare, e si mai minunat ! :) Te pup, scumpa mea !
    xoxo

  10. Ana Maria Ciolacu March 5, 2012 at 9:49 pm

    @InnaAhh, ce ma bucur ca vorbesti despre poze…:)) Muncesc de trei ori mai mult pentru poze decat pentru retete, asa ca ma bucur nespus cand primesc complimente pentru munca mea. :) Pup si primavara minunata!
    xoxo

  11. Ana Maria Ciolacu March 5, 2012 at 9:56 pm

    @IuliaSuuupeeerr !! Ma bucur ca ai incercat reteta, dar mai ales ca ti-a placut!!
    Multumesc ca ma urmaresti si ca incerci din retetele mele !
    Pupicei scumpa mea, si o primavara frumoasa iti doresc ! <3

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.