M-am întors de la Istanbul, capitala sufletului meu… Cu inima plină de dor, cu o mare de amintiri minunate şi cu foarte multe poze. O să împart în două-trei postări toată povestea, pentru că am prea multe poze pe care vreau să vi le arăt. Voi începe cu Topkapi Sarayi, care este singurul loc despre care voi vorbi atât de mult, fiindcă sunt fascinată în mod exagerat de tot ceea ce înseamnă Imperiul Otoman, despre care vă asigur că până nu am ajuns să văd, să ating, să citesc şi să cercetez, nu ştiam absolut nimic.
Harem, Sultani, Favorite… La asta ne zboară gândul când ne gândim la un Saray Otoman, şi chiar dacă înseamnă mult mai mult decât atât, tot nu putem să nu fim fascinaţi de acea lume secretă, interzisă, plină de intrigi. Palatul Topkapi (în română Poarta cu tunuri, şi-a luat denumirea de la numele porţii pe care ieşea Sultanul din grădina palatului) se întindea la început pe o suprafaţă de 700.000 m²(astăzi 80.000 m²), în cartierul Sultanahmet, înconjurat de un zid înalt şi lung de 1.400 m, de-a lungul căruia se găsesc Poarta Imperială, Demir şi Otluk.
Este situat între Marea Marmara şi Cornul de Aur, intr-o locaţie care domină Strâmtoarea Bosfor. Aici au trăit toţi sultanii otomani şi au condus gigantescul Imperiu timp de 4 secole, dezvoltandu-se atât de mult încât dintr-un palat devenise un orăşel care a găzduit până la 4000 de persoane.
Cuvântul “harem” este echivalentul lui “tabù”, concept care privea familia în societatea islamică. Haremul din Palatul Topkapi este locul despre care se vorbeşte cel mai mult, dar în realitate se ştie cel mai puţin, deoarece a vorbi despre Harem însemna pedeapsa cu moartea.
Haremul însemna Protocolul de Stat, locul de unde se guverna, casa Sultanilor, a familiilor şi a mamei Sultanului, care gestiona această instituţie. Haremul nu a fost un concept islamic, ci unul universal, adoptat în multe locuri din lume. De exemplu, Ludovic al XIV-lea avea la Versailles zeci de concubine, iar în ţările care nu acceptau această idee femeia nu era tratată mai bine, chiar dimpotrivă. In China, India, Iran , Bizanţ şi chiar în Florenta existau haremuri cu eunuci şi concubine, demne de invidie. In zilele noastre, mai auzim de şeici arabi care au câte 10 femei, însă ceea ce fac ei nu are nici cea mai mică legătură cu această instituţie.
Să vă povestesc mai multe despre harem, care cred că este elementul cel mai fascinant pentru majoritatea. Incep cu începutul…
Turcii, războinici nomazi din regiunea Altai, au ajuns în Anatolia în anul 1200 sub comanda lui Ertugrul în căutare de noi teritorii. Fiul său, Osman, de unde a luat numele soiul (Osmanli / Otoman), a declarat război Imperiului Bizantin. Sultanii care l-au urmat, au contribuit la extinderea teritoriului.
Palatul văzut de pe Bosfor
În 1453 sultanul Mahomed al II-lea, zis şi Fatih Cuceritorul, a pus capăt Imperiului Bizantin cucerind Istanbulul (Constantinopol), pe care l-a transformat în noua capitală a Imperiului Otoman şi a ordonat construirea Palatului Topkapi. Sultanii care au urmat, au contribuit la măreţia Imperiului din toate punctele de vedere. Istanbulul devenise cel mai important centru comercial şi cultural din lume.
Sultanul avea puterea absolută. La începutul cursei, tronul era destinat celui care era mai în măsură să domnească. Lupta necontenită pentru tron, a dus uneori până la fratricid.
Valide Sultana era titlul dat mamei Sultanului în clipa în care acesta urca la tron. Atunci, ea era însoţită la Palat, unde urma să devină conducătorul absolut al Haremului. Valide Sultana devenea atât de bogată încât îşi permitea să construiască moschee sau chiar să recruteze trupe private. Avea la serviciul său eunuci, servitoare, şi miniştri care se ocupau de afacerile ei private din afara palatului.
In cazul în care Sultanul murea, Valide Sultana era dusă înapoi la Palatul Vechi, unde urma să îşi petreacă restul vieţii în lux, dar fără puterea de la Palatul Topkapi. Nici măcar favoritele Sultanului nu o puteau vedea fără să ceară audienţă înainte. A rămas în istorie Piristû Valide Sultan care s-a ofensat teribil când regina Germaniei a refuzat să îi sărute mâna. Mamele sultanilor erau foarte temute, în special pentru influenţa pe care o aveau asupra fiilor, în special când aceştia erau tineri, fiindcă erau deseori ele cele care conduceau Imperiul din umbra fiilor.
Sultanii trăiau în concubinaj. Iar cum Islamul interzice sclavia musulmanilor, cei care făceau negoţ de sclavi îi aduceau din Asia, Europa şi Africa. Tinerele erau arătate întâi mamei Sultanului şi eunucului şef, apoi erau supuse unui sever control, pentru a se asigura că sunt virgine. Dacă ele alegeau să se convertească la islam, li se dădea un nou nume şi posibilitatea de a studia noua religie.
Cele mai frumoase şi inteligente dintre ele erau destinate Haremului, altele pentru a servi surori, fiice de Sultani sau pentru funcţii mai înalte. Chiar dacă erau închise, pentru cele mai multe Haremul era salvarea de la sărăcie şi anonimat. Ele puteau ieşi cu chipul acoperit în compania eunucilor pentru a merge la hamam, pentru a se plimba în grădini sau pentru a face cumpărături. Sultanul avea una sau mai multe favorite, care aveau camere mai luxoase decat celelalte. Dacă favorita Sultanului năştea, urca la rangul de Haseki Sultana. Dacă năştea un băiat, avea posibilitatea ca la rândul ei să ajungă Valide Sultana.
Intrigile la curtea Haremului au fost întotdeauna nemiloase… La începuturi, Sultanii îşi alegeau ca soţii (nu oficiale) femei din Asia, prinţese din Bizant, sau prinţese din ţările vecine, însă cu trecerea timpului tot mai multe sclave au ajuns soţii.
Locuitoarelor Haremului le-a fost învăţat dansul, poezia, cântatul la instrumente muzicale, lucrul de mână, etc. Multe melodii rămase faimoase până în ziua de azi au fost compuse de ele. In perioasa “Lale Devri”, adică în Era Lalelelor, Sultanul Selim III aduse la Palat cei mai faimoşi pictori italiani şi maeştri de muzică şi dans francezi pentru a arăta femeilor din harem pictura şi dansul de la curţile europene.
Multe dintre femeile din Harem proveneau din curţi regale sau erau moştenitoare de familii puternice, şi purtară cultura lor la un nivel şi mai înalt.
Combinaţia de femei nobile, de sclave, de diferite naţionalităţi şi culturi au făcut ca Haremul să devină cea mai importantă celulă multiculturală a Imperiului.
După cum puteţi vedea în aproape toate pozele, pereţii şi tavanele sunt acoperite de gresie de Iznik, pictată toată manual de către cei mai renumiţi meşteri din lume.
La sfârşitul lui 1909 Haremul fu desfiinţat, iar femeile ieşiră din colivia lor de aur. Unele se întoarseră la familiile lor, iar altele aleseră să se folosească de cultura dobândită în Harem pentru a-şi câştiga existenţa.
Să vă povestesc şi despre personajul meu preferat, la care îmi fuge mintea ori de câte ori mă gândesc la Palatul Topkapi. Hürrem, cunoscută în arhive sub numele de Roxelana, fu descrisă in arhive ca fiind “o altă femeie de naţionalitate rusă, tânără, nu frumoasă dar graţioasă”. Era adusă de fapt din Ucraina de azi şi era fiica unui preot ortodox. A fost una din cele mai puternice si inteligente femei din Imperiul Otoman. A ajuns ca sclavă la Palatul Topkapi, unde a fost aleasă pentru harem, unde a reuşit imediat să atragă atenţia Sultanului Süleyman, devenind favorită. Hürrem este numele pe care i l-a dat Sultanul, şi care înseamnă “izvor de fericire”. A dat naştere a 3 sehzade (urmaşi la tron) şi unei sultana (Mihrimah). A devenit puternică dar tot pe atât de urâtă de către rivale, însă asta nu a împiedicat-o să schimbe tradiţiile seculare, fiind eliberată din sclavie şi devenind apoi soţia oficială al Sultanului Süleyman, primul sultan otoman căsătorit din istoria Imperiului. Aceasta întări poziţia ei la Palat pentru totdeauna.
A murit cu 8 ani înaintea lui Süleyman, la 52 de ani, neputând vedea tragediile care i-au răvăşit copiii şi nici pe fiul Selim când urca la tron. A fost îngropată intr-o “turbe”, alăturată celei a preaiubitului sau sot. Se spune că a fost sfatuitorea Sultanului până la moarte, influenţând deseori politica externă a Imperiului. Hürrem şi dragostea ei pentru Süleyman a fost legendară, a inspirat artişti din toată Europa (Sinfonia n. 63 di Joseph Haydn), opere de balet, comedii, picturi şi romane.
Când Sultanul era la război, îşi scriau scrisori şi de cele mai multe ori, poezii. Există cărţi doar cu poeziile lor scrise unul pentru celălalt. Sunt deseori doar o pătrunzătoare înşiruire de adjective. Pe mine mă emoţionează teribil simplitatea şi greutatea fiecărui cuvânt, în special cunoscând povestea lor… Să încerc să va traduc una din ele ? A fost scrisa de catre Sultanul Süleyman pentru iubita sa.
“Iubita mea, luna mea stalucitoare,
Cel mai bun prieten al meu, cea mai frumoasă dintre sultane.
Motivul vieţii mele, Paradis, vinul meu…
Primăvară, veselia mea, sensul zilelor mele, zâmbetul meu, trandafir…
Izvorul fericirii, gustul băuturii mele, lumină strălucitoare,
Portocaliu, rodie, lumina nopţilor şi a camerei mele,
Zahărul, comoara mea, neatinsă de nimeni pe lume…
Sfânta mea, Sultana Egiptului din sufletul meu, sensul existenţei mele,
Mai preţioasă decât Istanbul, Karaman, Rum şi Anatolia; Bagdadul meu…
Cea cu părul frumos, sprâncene arcuite, iubita mea care stârneşte certuri doar cu strălucirea ochilor, sunt bolnav !
Dacă voi muri, păcatul va fi al tău, fiindcă mi-ai intrat în sânge ca un calvar,
Ajută-mă, iubita mea cea de altă credinţă…
Voi aştepta la uşa ta şi te voi înălţa în slăvi ca şi cum pentru asta aş fi venit pe lume.
Cu sufletul trist, cu lacrimi în ochi, eu sunt Indrăgostitul,
Sunt omul iubirii, s-a întâmplat ceva cu mine… “
Hürrem Sultan
In otomană sau chiar şi în turca veche e copleşitor de emoţionantă poezia aceasta, tradusă a pierdut foarte mult, cuvintele noi nu ating la fel de mult, dar măcar vă faceţi o idee despre cum erau privite şi tratate femeile în Imperiul Otoman, şi ce fel de oameni erau acei sângeroşi şi atât de temuţi Sultani. Sunt descrişi ca fiind oameni culţi şi sensibili, cu un puternic simţ al dreptăţii. Orice loc au cucerit, otomanii au lăsat ca totul să decurgă exact ca înainte, ajutând locuitorii, marindu-le plăţile şi neatingandu-se de religiile lor, doar de asta Istanbulul e plin de biserici. Au oferit mereu o alternativă paşnică, asta le-a fost politica, iar cine nu a dorit-o, s-a ales cu război… O dată pe săptămână se îmbrăcau ca oamenii de rând şi se plimbau prin pieţe, să vadă nemulţumirile oamenilor şi părerea lor despre cum e condus Imperiul, ascultând critici şi ajutând nevoiaşii fără a-şi dezvălui identitatea.
Aici sunt eu, vrăjită, în transă, încercând să mai fac şi câte o poză de pe terasa Palatului printre lungi contemplări. E un loc atât de încărcat de istorie, încât aproape că o poţi tăia cu cuţitul. Atâţia sultani, sultane şi şehzade s-au plimbat acolo vreme de patru secole, au trăit intense drame şi au atins momente de glorie nebănuită, aproape că au stăpânit lumea… Atâta glorie, atât de mult sentiment impregnat în fiecare lucru, fiecare perete, piatră… Uneori am uitat să mai fac fotografii, atât eram de pierdută în a atinge şi simţi acea încărcătură istorică. Pentru mine fiecare minut stat acolo este pur extaz de fiecare dată. Poate că după postarea aceasta veţi înţelege de ce iubesc într-un mod atât de disperat acest oraş şi de ce îmi las mereu inima acolo şi nu pot să nu mă întorc iar şi iar…
Voi reveni cu mai multe poze din restul Istanbulului. Pe curând !
Superbe sunt pozele, motivele turcesti le ador, iar scrisoarea sultanului e atat de emotionanta. Mereu mi-a placut sa citesc scrisoriile de dragoste din vremurile apuse, atunci cand sentimentele erau puse pe hartie fara jena, iar cuvintele erau pe masura, cuvinte simple, dar cu o incarcatura enorma, care subliniau intreaga marime a dragostei. De abia astept restul!
@GabrielaStiam doar ca avem aceleasi gusturi… <3 Asa e, e emotionanta scrisoarea, insa am stat mult in dubii daca sa o postez sau nu, fiindca nu e chiar un lucru des intalnit pe un food blog. Dar daca vroiam sa ilustrez Istanbulul asa cum il simt eu, trebuia sa o fac. Urmeaza si restul! :) Te pup tare, tare ! :*
Imi era dor de o noua postare de-a ta. Si ma tot gandeam oare pe unde umbli, oare ce te tine ocupata, oare esti proaspat insarcinata? :)
Si iata, ai venit cu un articol absolut fascinant. M-ai cucerit, astept nerabdatoare si restul :)
Minunat… am citit cu mult interes. M-ai captivat cu adevarat. Multe lucruri neintelese pana acum despre Harem si Sultani si-ai gasit raspunsul in postarea ta. Te felicit si astept urmarea. Sarut cu drag!
superbe fotografii, emotionanta pana la lacrimi scrisoarea de dragoste! Bine ai revenit draga mea! :*
Foarte frumos totul, abia astept si eu sa vizitez Istanbulul …
Superba postare !!!! Superbe locurile prin care ai umblat , bravooo !!!! Si eu astept cu nerabdare viitoarele postari !!!
E atita emotie in spatele cuvintelor incit ramii mut si nu poti gindi la dimensiunea pe care tu ai dat-o materialului aici de fata.
Ma bucur si sunt onorata in acelasi timp,ca am ajuns sa te cunosc chiar si numai prin intermediul acestui blog-site care, fie vorba intre noi e exceptional realizat, demn de lauda dar si de urmat.
Felicitarile mele merg dincolo de orice 'invidie' ce tine de activitatea numita impropriu “blogareala culinara”.
Pingback: Turkish Delight cu fistic şi nucă de cocos / Pistachio-coconut Turkish delight | Just Love Cookin'
Pingback: Supă de castane coapte | Just Love Cookin'
Pingback: Zuppa di castagne | Just Love Cookin'
Frumoasa si plina de talent postare ! Iti multumesc ptr ca m-ai facut sa vad prin ochii tai un loc atat de minunat ,despre care aveam o oarecare repulsie istorica .
Ma bucur mult daca am reusit sa transmit ceva prin aceasta postare, si ca ai putut sa cunosti si altfel acest taram minunat.
O zi frumoasa iti doresc !
Pingback: Baklava with homemade phyllo dough | Just Love Cookin'
Istorie ,foarte frumos si-ti multumesc pentru frumoasele postari , Sarbatori fericite !
Iti multumesc, George ! Iti urez si eu Sarbatori fericite alaturi de cei dragi !
frumos…s-au in turca <<>>
guzel
:))))
multumesc :))