O admir pe Gabriela Iancu, aka What Liberty Ate, din ziua în care am intrat pentru prima oară pe blogul ei şi am rămas mută de admiraţie în faţa talentului de care am dat. Imediat după, m-a invitat să colaborăm pentru al doilea număr al revistei What Liberty Ate, care va ieşi peste câteva zile, deci stay tunned ! (primul numar WLA aici ). Pe parcursul acestei colaborări, ne-am împrietenit şi am început să purtăm des lungi conversaţii ca două prietene care se cunosc de multă vreme. Am descoperit că avem aceleaşi pasiuni, privim lucrurile în acelaşi mod, avem până şi aceleaşi gusturi şi avem mereu aceleaşi păreri. Cum să nu devenim prietene instantaneu ? Chiar dacă ea locuieşte în Brno iar eu în Bologna, sunt sigură că în curând ne vom întâlni. Am spus-o de zeci de ori şi nu mă voi plictisi niciodată să o repet : Gabriela este pentru mine un izvor de inspiraţie ! Nu contenesc să mă mir de talentul ei, fiindcă nu doar găteşte în mod excepţional, mai şi fotografiază, scrie, desenează genial, creează lucruri şi vorbeşte o mulţime de limbi străine. Ea e modestă şi îmi spune că exagerez, dar credeţi-mă pe cuvânt, fata asta e genială ! Aici pagina de Facebook What Liberty Ate, unde găsiţi noi ştiri despre munca ei. Iar acum vă las cu aceste scones delicioase, perfecte pentru micul dejun, cu unt sau dulceaţă. Dacă le păstraţi într-un borcan/cutie îşi vor păstra frăgezimea timp de câteva zile. Eu una asta voi mânca mâine dimineaţă la micul dejun!
Reţetă adaptată după Spoonforkbacon
Ingrediente :
250g făină
1 lingura zahăr
1 1/2 linguriţă praf de copt
1/2 linguriţă bicarbonat
1 linguriţă sare
110g unt tăiat în cuburi
100g bacon tăiat cuburi
2/3 cană pecorino dat pe răzătoarea fină
1 linguriţă piper proaspăt măcinat
1/2 cană lapte bătut (buttermilk)
Mod de preparare :
1. Preîncălziţi cuptorul la 180C. Intr-un bol mare cerneţi făina împreună cu zahărul, praful de copt, bicarbonatul şi sarea. Adăugaţi untul rece tăiat cuburi şi încorporaţi-l până când obţineţi un amestec sfărâmicios.
2. Adăugaţi baconul, pecorno, piperul şi amestecaţi bine compoziţia.
3. Adăugaţi apoi laptele bătut şi amestecaţi până când se încorporează, iar compoziţia se transformă într-un aluat. Inveliţi aluatul într-o folie de plastic şi daţi-l la frigider pentru 30 minute.
4. Odată răcit, întindeţi-l într-un strat de 1/3 cm şi folosind forme de prăjituri (rotunde sau orice formă dorită), tăiaţi cercuri. Puneţi cercurile intr-o tava tapetată deja cu hârtie de copt.
5. Coaceţi scones-urile timp de 20-25 minute sau până când se umflă şi se rumenesc. Serviţi-le apoi calde cu unt sau alături de micul dejun preferat.
Nu-i aşa că arată teribil de apetisant ?
Mulţumiri Gabrielei Iancu pentru reţetă şi fotografii !
Ba da, chiar arata teribil de apetisante! :))
P.S. Amandoua sunteti minunate, felicitari ptr toate lucrurile minunate pe care le faceti! Pupici
Am vãzut revista virtualã, e genialã! pup:)
Multumesc! A fost o mare placere pt. mine sa pregatesc aceasta reteta pentru tine. Abia astept sa o incerci! Te pup cu mare drag <3
voi amindoua sinteti doua persoane deosebite,talentate si cultivate,lucru care ma face sa fiu incintata ca va cunosc,chiar daca numai virtual.poze perfecte,cu un iz rafinat de primavara si o reteta tentanta!:)felicitari,ambelor!:)
super fete, super retete, super fotografii <3 Va pup cu mare drag pe amandoua!
Ce poze aratoase!!!
@Delicious FlavoursOh, chiar sunt delicioase ! Si iti multumim pentru cuvintele frumoase!
xoxox
@Ramona AlinaAsa-i ca-i preaaaa frumoasa revista Gabrielei ? <3<3<3
Peste cateva zile iese si al doilea numar, fii pe faza! :)
Pupici!
xoxo
@Gabriela {What Liberty Ate}Cat de scumpa ai fost… Ador personalizarea fotografiilor ! <3<3<3 Multumesc inca o data si te pup tare, tare !
xoxoxo
@simona haligaCat de draguta esti, Simonaa…. <3 Multumim mult pentru complimente ! Ce bine ca ne-am cunoscut, nu mai conteaza acum ca doar virtual ! :)
Pupici!
xoxo
@EmilyTe pup, Emily ! Esti o scumpa, ca intotdeauna ! <3
@HapleaAsa e, sunt foarte aratoase ! <3
Weekend frumos !
Ma bucur ca v-a incantat reteta mea. O sa descoperiti un articol absolut mi-nu-nat cu Ana in revista, doar peste cateva zile! Va astept cu drag sa o rasfoiti!
A guest post made in heaven :) Superbe fotografii, faina colaborare.
Va imbratisez cu drag pe amandoua. xoxo
buna delicioase dar nu stiu ce inseamna pecorino multumesc Gabriela
@DelicioasaTe pup cu mult drag, Bea ! <3<3<3
@GabrielaBuna, Gabriela! Pecorino este un tip de branza de oaie produsa in Italia, maturata de la 8-9 luni in sus, cu aspectul si consistenta parmezanului, dar cu un gust mai intens. Daca nu gasesti pecorino, poti pune si parmezan. Sa imi spui daca le-ai incercat. Te pup cu drag!